Extinde

Se referă la dacă difuzorul acceptă intrare simultană multicanal, dacă există o interfață de ieșire pentru difuzoare surround pasive, dacă are o funcție de intrare USB etc. Numărul de subwoofere care pot fi conectate la difuzoare surround externe este, de asemenea, unul dintre criteriile pentru măsurarea performanței de expansiune. Interfețele difuzoarelor multimedia obișnuite includ în principal interfețe analogice și interfețe USB. Altele, cum ar fi interfețele cu fibră optică și interfețele digitale inovatoare, nu sunt foarte comune.

Efect sonor

Printre cele mai comune tehnologii hardware pentru efecte sonore 3D se numără SRS, APX, Spatializer 3D, Q-SOUND, Virtaul Dolby și Ymersion. Deși au metode de implementare diferite, toate pot face ca oamenii să simtă efecte evidente ale câmpului sonor tridimensional. Primele trei sunt mai comune. Ceea ce utilizează este teoria stereo extinsă, care constă în procesarea suplimentară a semnalului sonor prin circuit, astfel încât ascultătorul să simtă că direcția imaginii sonore este extinsă spre exteriorul celor două difuzoare, astfel încât să extindă imaginea sonoră și să facă oamenii să aibă un simț al spațiului și al tridimensionalității, rezultând un efect stereo mai amplu. În plus, există două tehnologii de îmbunătățire a sunetului: tehnologia servo electromecanică activă (folosind în esență principiul rezonanței Helmholtz), tehnologia sistemului de reproducere a sunetului cu platou de înaltă definiție BBE și tehnologia „fax de fază”, care au, de asemenea, un anumit efect asupra îmbunătățirii calității sunetului. Pentru difuzoarele multimedia, tehnologiile SRS și BBE sunt mai ușor de implementat și au efecte bune, care pot îmbunătăți eficient performanța difuzoarelor.

Ton

Se referă la un semnal cu o lungime de undă (înălțime) specifică și de obicei stabilă, colocvial vorbind, tonul sunetului. Depinde în principal de lungimea de undă. Pentru un sunet cu o lungime de undă scurtă, urechea umană răspunde cu o înălțime înaltă, în timp ce pentru un sunet cu o lungime de undă mare, urechea umană răspunde cu o înălțime joasă. Schimbarea înălțimii în funcție de lungimea de undă este în esență logaritmică. Diferite instrumente cântă aceeași notă, deși timbrul este diferit, dar înălțimea lor este aceeași, adică unda fundamentală a sunetului este aceeași.

Timbru

Percepția calității sunetului este, de asemenea, calitatea caracteristică a unui sunet care îl distinge de altul. Atunci când diferite instrumente cântă același ton, timbrul lor poate fi destul de diferit. Acest lucru se datorează faptului că undele lor fundamentale sunt aceleași, dar componentele armonice sunt destul de diferite. Prin urmare, timbrul nu depinde doar de unda fundamentală, ci este strâns legat și de armonicele care sunt parte integrantă a undei fundamentale, ceea ce face ca fiecare instrument muzical și fiecare persoană să aibă un timbru diferit, însă descrierea reală este mai subiectivă și poate părea destul de misterioasă.

Dinamic

Raportul dintre cel mai puternic și cel mai slab sunet dintr-un sunet, exprimat în dB. De exemplu, o bandă are o gamă dinamică de 90dB, ceea ce înseamnă că partea cea mai slabă are cu 90dB mai puțină putere decât partea cea mai puternică. Gama dinamică este raportul dintre putere și nu are nicio legătură cu nivelul absolut al sunetului. După cum am menționat anterior, gama dinamică a diferitelor sunete din natură este, de asemenea, foarte variabilă. Semnalul vocal general este de doar aproximativ 20-45dB, iar gama dinamică a unor simfonii poate ajunge la 30-130dB sau mai mult. Cu toate acestea, din cauza unor limitări, gama dinamică a sistemului audio atinge rareori gama dinamică a benzii. Zgomotul inerent al dispozitivului de înregistrare determină cel mai slab sunet care poate fi înregistrat, în timp ce capacitatea maximă a semnalului (nivelul de distorsiune) a sistemului limitează cel mai puternic sunet. În general, gama dinamică a semnalului sonor este setată la 100dB, astfel încât gama dinamică a echipamentului audio poate ajunge la 100dB, ceea ce este foarte bun.

Armonice totale

Se referă la componentele armonice suplimentare ale semnalului de ieșire cauzate de componentele neliniare față de semnalul de intrare atunci când sursa de semnal audio trece prin amplificatorul de putere. Distorsiunea armonică este cauzată de faptul că sistemul nu este complet liniar și o exprimăm ca procent din media pătratică a componentei armonice totale nou adăugate la valoarea rms a semnalului original.